Etichete

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Un stilou fara nici o inscriptie, venit (ca de obicei in lot mai mare) din Belgia. Dupa design, penita si materiale, as spune ca este fabricat in Europa, anii ’60. Posibil o clona dupa un brand al vremii? Nu recunosc aproape nimic din acest stilou.

Capac – alama placata, cu aur 10/12 kt probabil. Conditia capacului este excelenta functional, iar estetic – 8 din 10. Prinderea pe corp este prin frictiune, nu filet.

Corp – celuloid negru lucios. Fara crapaturi, zgarieturi adanci sau parti lipsa. Prezinta doar scuffs si zgarieturi mici la suprafata, comensurabile cu varsta stiloului. Corpul este similar cu cel de pe Parker 51, productia early 50’s. Aceleasi dimensiuni, material, curbura capat. Interesant.

Alimentare si incarcare – sistem aerometric, in stare perfecta de functionare. Sacul a fost schimbat de Stilouri.blog cu unul siliconic.

Penita – duotone, aur 14kt, marcata Warranted 14 ct 1st Quality, pare mai veche decat stiloul, si nu pare sa fie originala pe stiloul asta. Un lucru curios este ca penita a fost inscriptionata cu caractere exact ca la penitele Swan Mabie Todd.

Un stilou decent, rezistent si frumos. O clona a unui brand cunoscut? Il recunoaste cineva?